LEGE nr. 319 din
14 iulie 2006
a securității și sănătății în munca
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT
ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26 iulie 2006
Parlamentul României
adopta prezenta lege.
CAP. I
Dispoziții generale
ART. 1
(1) Prezenta lege are ca scop instituirea
de măsuri privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în munca a
lucrătorilor.
(2) Prezenta lege stabilește principii
generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății
și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea
lucrătorilor și a reprezentanților lor, precum și direcțiile generale pentru
implementarea acestor principii.
ART. 2
Convențiile internaționale
și contractele bilaterale încheiate de persoane juridice romane cu parteneri
străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal roman pe teritoriul altor
tari, vor cuprinde clauze privind securitatea și sănătatea în munca.
CAP. II
Domeniu de aplicare
ART. 3
(1) Prezenta lege se aplica în toate
sectoarele de activitate, atât publice, cat și
private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplica
angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților lucrătorilor.
ART. 4
(1) Fac excepție de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care
particularitățile inerente ale anumitor activități specifice din serviciile
publice, cum ar fi forțele armate sau poliția, precum și cazurile de dezastre,
inundatii și pentru realizarea măsurilor de protecție civilă, vin în
contradictie cu prezenta lege.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie sa se asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor,
ținându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
ART. 5
În sensul prezentei legi, termenii și
expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) lucrator -
persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții,
elevii în perioada efectuării stagiului de practica, precum și ucenicii și alți
participanți la procesul de munca, cu excepția persoanelor care prestează
activități casnice;
b) angajator -
persoana fizica sau juridică ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu
cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau
unității;
c) alți participanți la procesul de munca -
persoane aflate în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului,
în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea
angajării, persoane care prestează activități în folosul comunității sau
activități în regim de voluntariat, precum și someri pe durata participării la
o forma de pregătire profesională și persoane care nu au contract individual de
munca încheiat în forma scrisă și pentru care se poate face dovada prevederilor
contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba;
d) reprezentant al lucrătorilor cu
raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor -
persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în conformitate cu
prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceștia în ceea ce privește problemele
referitoare la protecția securității și sănătății lucrătorilor în munca;
e) prevenire -
ansamblul de dispoziții sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de munca, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat
decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoana data disparuta
sau accidentul de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost
implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil
de boala profesională sau legată de profesiune;
g) accident de munca - vătămarea violenta a
organismului, precum și intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul
procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care
provoacă incapacitate temporară de munca de cel puțin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
h) boala profesională - afectiunea care se
produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți
nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum și
de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în
procesul de munca;
i) echipament de
munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca;
j) echipament individual de protecție -
orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l
proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în
pericol securitatea și sănătatea la locul de munca, precum și orice supliment
sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de munca -
locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii
și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii și/sau unității
la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității;
l) pericol grav și iminent de accidentare - situația concretă,
reală și actuala căreia îi lipsește doar prilejul declansator pentru a produce
un accident în orice moment;
m) stagiu de
practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau
specialitatii în care se pregătesc elevii, studenții, ucenicii, precum și
somerii în perioada de reconversie profesională;
n) securitate și
sănătate în munca - ansamblul de activități instituționalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de munca,
apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a
altor persoane participante la procesul de munca;
o) incident periculos - evenimentul
identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic,
emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activități sau a
unui echipament de munca sau/și din comportamentul neadecvat al factorului uman
care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil sa aibă asemenea urmări
și/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa producă pagube materiale;
p) servicii
externe - persoane juridice sau fizice din afară întreprinderii/unității,
abilitate sa presteze servicii de protecție și prevenire în domeniul
securității și sănătății în munca, conform legii;
q) accident ușor - eveniment care are drept
consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor
îngrijiri medicale și a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de
3 zile;
r) boala legată de profesiune - boala cu
determinare multifactoriala, la care unii factori determinanți sunt de natura
profesională.
CAP. III
Obligațiile angajatorilor
SECȚIUNEA 1
Obligații generale ale angajatorilor
ART. 6
(1) Angajatorul are obligația de a asigura
securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de munca.
(2) În cazul în care un angajator apelează
la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în
acest domeniu.
(3) Obligațiile lucrătorilor în domeniul
securității și sănătății în munca nu aduc atingere principiului
responsabilității angajatorului.
ART. 7
(1) În cadrul responsabilităților sale,
angajatorul are obligația sa ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securității și protecția
sănătății lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea și instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric și a
mijloacelor necesare securității și sănătății în munca.
(2) Angajatorul are obligația sa urmărească
adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ținând seama de modificarea
condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor existente.
(3) Angajatorul are obligația sa
implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pe baza următoarelor
principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi
evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, în special în
ceea ce privește proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de
munca, a metodelor de munca și de producție, în vederea reducerii monotoniei
muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora
asupra sănătății;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu
ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire
coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de
munca, relațiile sociale și influenta factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor
de protecție colectivă fata de măsurile de protecție individuală;
i) furnizarea de instrucțiuni
corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce atingere altor prevederi
ale prezentei legi, ținând seama de natura activităților din întreprindere
și/sau unitate, angajatorul are obligația:
a) sa evalueze riscurile pentru securitatea
și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a
substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de
munca;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.
a) și dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum și metodele de lucru și
de producție aplicate de către angajator sa asigure îmbunătățirea nivelului
securității și al protecției sănătății lucrătorilor și sa fie integrate în
ansamblul activităților întreprinderii și/sau unității respective și la toate
nivelurile ierarhice;
c) sa ia în considerare capacitatile
lucrătorului în ceea ce privește securitatea și sănătatea în munca, atunci când
îi încredințează sarcini;
d) sa asigure ca planificarea și
introducerea de noi tehnologii sa facă obiectul consultărilor cu lucrătorii
și/sau reprezentanții acestora în ceea ce privește consecințele asupra
securității și sănătății lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor,
de condițiile și mediul de munca;
e) sa ia măsurile corespunzătoare pentru
ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul sa fie permis numai
lucrătorilor care au primit și și-au insusit instrucțiunile adecvate.
(5) Fără a aduce atingere altor prevederi
ale prezentei legi, atunci când în același loc de munca isi desfășoară
activitatea lucrători din mai multe întreprinderi și/sau unități, angajatorii
acestora au următoarele obligații:
a) sa coopereze în vederea implementarii
prevederilor privind securitatea, sănătatea și igiena în munca, luând în
considerare natura activităților;
b) sa isi coordoneze acțiunile în vederea
protecției lucrătorilor și prevenirii riscurilor profesionale, luând în
considerare natura activităților;
c) sa se informeze reciproc despre
riscurile profesionale;
d) sa informeze lucrătorii și/sau
reprezentanții acestora despre riscurile profesionale.
(6) Măsurile privind securitatea, sănătatea
și igiena în munca nu trebuie sa comporte în nicio situație obligații
financiare pentru lucrători.
SECȚIUNEA a 2-a
Servicii de prevenire și protecție
ART. 8
(1) Fără a aduce atingere obligațiilor
prevăzute la art. 6 și 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători
pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire
a riscurilor profesionale din întreprindere și/sau unitate, denumiți în
continuare lucrători desemnați.
(2) Lucrătorii desemnați nu trebuie sa fie
prejudiciati ca urmare a activității lor de protecție și a celei de prevenire a
riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii desemnați trebuie sa dispună
de timpul necesar pentru a-și putea îndeplini obligațiile ce le revin prin prezenta
lege.
(4) Dacă în întreprindere și/sau unitate nu
se pot organiza activitățile de prevenire și cele de protecție din lipsa
personalului competent, angajatorul trebuie sa recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în care angajatorul apelează
la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie sa fie informate
de către angajator asupra factorilor cunoscuți ca au efecte sau sunt
susceptibili de a avea efecte asupra securității și sănătății lucrătorilor și
trebuie sa aibă acces la informațiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(6) Lucrătorii desemnați trebuie sa aibă,
în principal, atribuții privind securitatea și sănătatea în munca și, cel mult,
atribuții complementare.
ART. 9
(1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de
organizarea activităților de prevenire și a celor de protecție, ținând seama de
mărimea întreprinderii și/sau unității și/sau de riscurile la care sunt expusi
lucrătorii, precum și de distribuția acestora în cadrul întreprinderii și/sau
unității, se impune ca:
a)
lucrătorii desemnați sa aibă capacitatea necesară și sa dispună de mijloacele
adecvate;
b) serviciile externe sa aibă aptitudinile
necesare și sa dispună de mijloace personale și profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnați și serviciile externe
sa fie în număr suficient.
(2) Prevenirea riscurilor, precum și
protecția sănătății și securitatea lucrătorilor trebuie sa fie asigurate de
unul sau mai mulți lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din
interiorul sau din exteriorul întreprinderii și/sau unității.
(3) Lucrătorul/lucrătorii și/sau
serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie sa colaboreze între ei ori
de câte ori este necesar.
(4) În cazul microintreprinderilor și al
întreprinderilor mici, în care se desfășoară activități fără riscuri deosebite,
angajatorul isi poate asuma atribuțiile din domeniul securității și sănătății
în munca pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are
capacitatea necesară în domeniu.
(5) Ministerul Muncii, Solidarității
Sociale și Familiei stabilește prin norme metodologice de aplicare a
prevederilor prezentei legi capacitatile și aptitudinile necesare, precum și
numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) și (4).
SECȚIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea incendiilor,
evacuarea lucrătorilor, pericol grav și iminent
ART. 10
(1) Angajatorul are următoarele obligații:
a) sa ia măsurile necesare pentru acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii
activităților și mărimii întreprinderii și/sau unității, ținând seama de alte
persoane prezente;
b) sa stabilească legăturile necesare cu
serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce privește primul ajutor, serviciul
medical de urgenta, salvare și pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin.
(1), angajatorul trebuie sa desemneze lucrătorii care aplica măsurile de prim
ajutor, de stingere a incendiilor și de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor mentionati la
alin. (2), instruirea lor și echipamentul pus la dispoziția acestora trebuie sa
fie adecvate mărimii și/sau riscurilor specifice întreprinderii și/sau
unității.
ART. 11
(1) Angajatorul are următoarele obligații:
a) sa informeze, cat mai curând posibil,
toți lucrătorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav și iminent despre
riscurile implicate de acest pericol, precum și despre măsurile luate ori care
trebuie sa fie luate pentru protecția lor;
b) sa ia măsuri și sa furnize instrucțiuni
pentru a da lucrătorilor posibilitatea sa oprească lucrul și/sau sa părăsească
imediat locul de munca și sa se îndrepte spre o zona sigura, în caz de pericol
grav și iminent;
c) sa nu impună lucrătorilor reluarea
lucrului în situația în care încă exista un pericol grav și iminent, în afară
cazurilor excepționale și pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol
grav și iminent, părăsesc locul de munca și/sau o zona periculoasa nu trebuie
sa fie prejudiciati și trebuie sa fie protejati impotriva oricăror consecințe
negative și nejustificate pentru aceștia.
(3) Angajatorul trebuie sa se asigure ca,
în cazul unui pericol grav și iminent pentru propria securitate sau a altor
persoane, atunci când șeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat,
toți lucrătorii sunt apți sa aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate
cu cunoștințele lor și cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecințele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie sa fie
prejudiciati pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepția situațiilor în
care aceștia acționează imprudent sau dau dovada de neglijența grava.
SECȚIUNEA a 4-a
Alte obligații ale angajatorilor
ART. 12
(1) Angajatorul are următoarele obligații:
a) sa
realizeze și sa fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și
sănătatea în munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri
specifice;
b) sa decidă asupra măsurilor de protecție
care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului de protecție care
trebuie utilizat;
c) sa țină evidenta accidentelor de munca
ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a
accidentelor ușoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum
și a accidentelor de munca, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d) sa elaboreze pentru autoritățile
competente și în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind
accidentele de munca suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al ministrului muncii,
solidarității sociale și familiei, în funcție de natura activităților și de
mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce revin diferitelor
categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la
alin. (1).
ART. 13
În vederea asigurării condițiilor de
securitate și sănătate în munca și pentru prevenirea accidentelor de munca și a
bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații:
a) sa adopte, din faza de cercetare,
proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de munca, precum și
de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor
legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în munca, prin a căror
aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de
imbolnavire profesională a lucrătorilor;
b) sa întocmească un plan de prevenire și
protecție compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice și de alta
natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa îl aplice corespunzător
condițiilor de munca specifice unității;
c) sa obțină autorizația de funcționare din
punctul de vedere al securității și sănătății în munca, înainte de începerea
oricărei activități, conform prevederilor legale;
d) sa stabilească pentru lucrători, prin
fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității
și sănătății în munca, corespunzător funcțiilor exercitate;
e) sa elaboreze instrucțiuni proprii, în
spiritul prezentei legi, pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de
securitate și sănătate în munca, ținând seama de particularitățile
activităților și ale locurilor de munca aflate în responsabilitatea lor;
f) sa asigure și sa controleze cunoașterea
și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de
prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul
securității și sănătății în munca, prin lucrătorii desemnați, prin propria
competenta sau prin servicii externe;
g) sa ia măsuri pentru asigurarea de
materiale necesare informării și instruirii lucrătorilor, cum ar fi afișe,
pliante, filme și diafilme cu privire la securitatea și sănătatea în munca;
h) sa asigure informarea fiecărei persoane,
anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la
locul de munca, precum și asupra măsurilor de prevenire și de protecție
necesare;
i) sa ia măsuri pentru autorizarea
exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifica;
j) sa angajeze numai persoane care, în urma
examenului medical și, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor,
corespund sarcinii de munca pe care urmează sa o execute și sa asigure
controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic,
ulterior angajării;
k) sa țină evidenta zonelor cu risc ridicat
și specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) sa asigure funcționarea permanenta și
corecta a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsura și
control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a
substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice;
m) sa prezinte documentele și sa dea
relațiile solicitate de inspectorii de munca în timpul controlului sau al
efectuării cercetării evenimentelor;
n) sa asigure realizarea măsurilor dispuse
de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control și al cercetării
evenimentelor;
o) sa desemneze, la solicitarea
inspectorului de munca, lucrătorii care sa participe la efectuarea controlului
sau la cercetarea evenimentelor;
p) sa nu modifice starea de fapt rezultată
din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care
menținerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viata
accidentatilor și a altor persoane;
q) sa asigure echipamente de munca fără
pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;
r) sa asigure echipamente individuale de
protecție;
s) sa acorde obligatoriu echipament
individual de protecție nou, în cazul degradării sau al pierderii calităților
de protecție.
ART. 14
Alimentația de protecție se acorda în mod
obligatoriu și gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în
condiții de munca ce impun acest lucru și se stabilește prin contractul
colectiv de munca și/sau contractul individual de munca.
ART. 15
(1) Materialele igienico-sanitare se acorda
în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile de materiale
igienico-sanitare, precum și locurile de munca ce impun acordarea acestora se
stabilesc prin contractul colectiv de munca și/sau contractul individual de
munca.
SECȚIUNEA a 5-a
Informarea lucrătorilor
ART. 16
(1) Ținând seama de mărimea întreprinderii
și/sau a unității, angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare, astfel încât
lucrătorii și/sau reprezentanții acestora sa primească, în conformitate cu
prevederile legale, toate informațiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate și sănătate
în munca, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție atât la
nivelul întreprinderii și/sau unității, în general, cat și la nivelul fiecărui
post de lucru și/sau fiecărei funcții;
b) măsurile luate în conformitate cu
prevederile art. 10 alin. (2) și (3).
(2) Angajatorul trebuie sa ia măsuri
corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere
și/sau unitate exterioară, care desfășoară activități în întreprinderea și/sau
în unitatea sa, sa primească informații adecvate privind aspectele la care s-a
făcut referire la alin. (1), care privesc acești lucrători.
ART. 17
Angajatorul trebuie sa ia măsuri
corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnați sau reprezentanții lucrătorilor,
cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor, în
vederea îndeplinirii atribuțiilor și în conformitate cu prevederile prezentei
legi, sa aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor și măsurile de
protecție, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) și b);
b) evidenta și rapoartele prevăzute la art.
12 alin. (1) lit. c) și d);
c) informații privind măsurile din domeniul
securității și sănătății în munca, precum și informații provenind de la
instituțiile de control și autoritățile competente în domeniu.
SECȚIUNEA a 6-a
Consultarea și participarea lucrătorilor
ART.
18
(1) Angajatorii consulta lucrătorii și/sau
reprezentanții lor și permit participarea acestora la discutarea tuturor
problemelor referitoare la securitatea și sănătatea în munca.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1)
implica:
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor și/sau
reprezentanților lor sa facă propuneri;
c) participarea echilibrata.
(3) Lucrătorii și/sau reprezentanții
lucrătorilor definiți la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt
consultați în prealabil și în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsura care ar afecta semnificativ
securitatea și sănătatea în munca;
b) desemnarea lucrătorilor la care s-a
făcut referire la art. 8 alin. (1) și la art. 10 alin. (2), precum și cu
privire la activitățile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informațiile la care s-a făcut referire
în art. 12 alin. (1), art. 16 și 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii
externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea și planificarea instruirii
prevăzute la art. 20 și 21.
(4) Reprezentanții lucrătorilor cu
raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor au
dreptul sa solicite angajatorului sa ia măsuri corespunzătoare și sa prezinte
propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători
și/sau al eliminării surselor de pericol.
(5) Reprezentanții lucrătorilor cu
raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor sau
lucrătorii nu pot fi prejudiciati din cauza activităților la care s-a făcut
referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie sa acorde
reprezentanților lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității
și sănătății lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale,
și sa le furnizeze mijloacele necesare pentru a-și putea exercita drepturile și
atribuțiile care decurg din prezenta lege.
(7) Reprezentanții lucrătorilor cu
raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor și/sau
lucrătorii au dreptul sa apeleze la autoritățile competente, în cazul în care
considera ca măsurile adoptate și mijloacele utilizate de către angajator nu
sunt suficiente pentru asigurarea securității și sănătății în munca.
(8) Reprezentanților lucrătorilor cu
raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor trebuie
sa li se acorde posibilitatea de a-și prezenta observațiile inspectorilor de
munca și inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
ART. 19
În vederea realizării prevederilor art. 16,
17 și ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înființează, se
organizează și funcționează comitete de securitate și sănătate în munca.
SECȚIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor
ART. 20
(1) Angajatorul trebuie sa asigure condiții
pentru ca fiecare lucrator sa primească o instruire suficienta și adecvată în
domeniul securității și sănătății în munca, în special sub forma de informații
și instrucțiuni de lucru, specifice locului de munca și postului sau:
a) la
angajare;
b) la schimbarea locului de munca sau la
transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de
munca sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii
sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1)
trebuie sa fie:
a) adaptată evoluției riscurilor sau
apariției unor noi riscuri;
b) periodică și ori de câte ori este
necesar.
(3) Angajatorul se va asigura ca lucrătorii
din întreprinderi și/sau unități din exterior, care desfășoară activități în
întreprinderea și/sau unitatea proprie, au primit instrucțiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate și sănătate în munca, pe durata
desfășurării activităților.
(4) Reprezentanții lucrătorilor cu
raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în munca au dreptul
la instruire corespunzătoare.
ART. 21
(1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin.
(1), (2) și (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor și/sau a
reprezentanților acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin.
(1) și (2) trebuie sa se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin.
(4) trebuie sa se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul,
fie în afară întreprinderii și/sau unității.
CAP. IV
Obligațiile lucrătorilor
ART. 22
Fiecare lucrator trebuie sa isi desfășoare
activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile
primite din partea angajatorului, astfel încât sa nu expuna la pericol de
accidentare sau imbolnavire profesională atât propria persoana, cat și alte
persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul
procesului de munca.
ART. 23
(1) În mod deosebit, în scopul realizării
obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligații:
a) sa utilizeze corect mașinile, aparatura,
uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace
de producție;
b) sa utilizeze corect echipamentul
individual de protecție acordat și, după utilizare, sa îl înapoieze sau sa îl
pună la locul destinat pentru păstrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din
funcțiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale mașinilor, aparaturii,
uneltelor, instalațiilor tehnice și clădirilor, și sa utilizeze corect aceste
dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului și/sau
lucrătorilor desemnați orice situație de munca despre care au motive întemeiate
sa o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum
și orice deficienta a sistemelor de protecție;
e) sa
aducă la cunostinta conducatorului locului de munca și/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul și/sau cu
lucrătorii desemnați, atât timp cat este necesar, pentru a face posibila
realizarea oricăror măsuri sau cerințe dispuse de către inspectorii de munca și
inspectorii sanitari, pentru protecția sănătății și securității lucrătorilor;
g) sa coopereze, atât timp cat este
necesar, cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați, pentru a permite angajatorului
sa se asigure ca mediul de munca și condițiile de lucru sunt sigure și fără
riscuri pentru securitate și sănătate, în domeniul sau de activitate;
h) sa isi însușească și sa respecte
prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în munca și
măsurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relațiile solicitate de către
inspectorii de munca și inspectorii sanitari.
(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) se
aplica, după caz, și celorlalți participanți la procesul de munca, potrivit
activităților pe care aceștia le desfășoară.
CAP. V
Supravegherea sănătății
ART. 24
Măsurile prin care se asigura supravegherea
corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în funcție de riscurile privind
securitatea și sănătatea în munca se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
ART. 25
(1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi
stabilite astfel încât fiecare lucrator sa poată beneficia de supravegherea
sănătății la intervale regulate.
(2) Supravegherea sănătății lucrătorilor
este asigurata prin medicii de medicina a muncii.
CAP. VI
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea și
raportarea evenimentelor
SECȚIUNEA 1
Evenimente
ART. 26
Orice eveniment, asa cum este definit la
art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul
locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre
producerea acestuia.
ART. 27
(1) Angajatorul are obligația sa comunice
evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de munca,
toate eveni-mentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002
privind asigurarea pentru accidente de munca și boli profesionale, cu modificările
și completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de
munca, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic, inclusiv medicul de
medicina a muncii aflat într-o relatie contractuală cu angajatorul, conform
prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesională
sau legată de profesiune, depistata cu prilejul prestațiilor medicale.
(3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se
efectuează către autoritatea de sănătate publica teritorială sau a municipiului
București, de îndată, la constatarea cazului.
ART. 28
În cazul accidentelor de circulație produse
pe drumurile publice, în care printre victime sunt și persoane aflate în
îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliție rutiera competente
vor trimite instituțiilor și/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art.
29 alin. (1) lit. a) și b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un
exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.
ART. 29
(1) Cercetarea evenimentelor este
obligatorie și se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca;
b) de către inspectoratele teritoriale de
munca, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau
confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca lucrătorilor la
angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu persoane date
dispărute;
c) de către Inspecția Muncii, în cazul
accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile
sau exploziile;
d) de către autoritățile de sănătate
publica teritoriale, respectiv a municipiului București, în cazul suspiciunilor
de boala profesională și a bolilor legate de profesiune.
(2) Rezultatul cercetării evenimentului se
va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces al persoanei
accidentate ca urmare a unui eveniment, instituția medico-legală competenta
este obligată sa înainteze inspectoratului teritorial de munca, în termen de 7
zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.
SECȚIUNEA a 2-a
Accidente de munca
ART.
30
(1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g),
este, de asemenea, accident de munca:
a) accidentul suferit de persoane aflate în
vizita în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care
îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor
activități culturale, sportive, în țara sau în afară granițelor tarii, în
timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul
activităților cultural-sportive organizate, în timpul și din cauza îndeplinirii
acestor activități;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca
urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de
vieți omenești;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca
urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea ori
înlăturarea unui pericol care ameninta avutul public și privat;
f) accidentul cauzat de activități care nu
au legatura cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice
sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de
munca organizat de aceștia, în timpul programului de munca, și nu se datorează
culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea
s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul
de munca organizat de angajator și invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasarii
de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de
munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de
munca;
i) accidentul suferit în timpul deplasarii
de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este
incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o
alta persoana juridică sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe
durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după
încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de
munca, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală,
echipamentul individual de protecție sau orice alt echipament pus la dispoziție
de angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă se deplasa de la
locul de munca la ieșirea din întreprindere sau unitate și invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor
regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum
și în timpul și pe traseul normal spre și de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai
angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegați pentru
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară granițelor tarii, pe durata și
traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care
efectuează lucrări și servicii pe teritoriul altor tari, în baza unor
contracte, convenții sau în alte condiții prevăzute de lege, încheiate de
persoane juridice romane cu parteneri străini, în timpul și din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează
cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare a pregătirii
profesionale, în timpul și din cauza efectuării activităților aferente
stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati
naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundație, alunecări de teren,
trasnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de munca sau
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane, în condițiile
unui accident de munca și în împrejurări care indreptatesc presupunerea
decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflată
în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situațiile menționate la alin. (1) lit.
g), h), i) și l), deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de
la traseul normal și, de asemenea, transportul sa se facă în condițiile
prevăzute de reglementările de securitate și sănătate în munca sau de
circulație în vigoare.
ART. 31
Accidentele de munca se clasifica, în
raport cu urmările produse și cu numărul persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate
temporară de munca de cel puțin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt
accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauza.
ART. 32
(1) Înregistrarea accidentului de munca se
face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de munca înregistrat de
angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de munca,
precum și la asigurator, potrivit legii.
SECȚIUNEA a 3-a
Bolile profesionale
ART. 33
În sensul prevederilor art. 5 lit. h),
afectiunile suferite de elevi și studenți în timpul efectuării instruirii
practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
ART. 34
(1) Declararea bolilor profesionale este
obligatorie și se face de către medicii din cadrul autorităților de sănătate
publica teritoriale și a municipiului București.
(2) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor
profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii lor, precum și stabilirea
de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiștii
autorităților de sănătate publica teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de munca.
(3) Declararea bolilor profesionale se face
pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se
raportează lunar de către autoritatea de sănătate publica teritorială și a
municipiului București la Centrul național de coordonare metodologică și
informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate
Publica București, la Centrul de Calcul și Statistica Sanitară București,
precum și la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicatia acuta profesională se
declara, se cercetează și se înregistrează atât ca boala profesională, cat și
ca accident de munca.
CAP. VII
Grupuri sensibile la riscuri
ART. 35
Grupurile sensibile la riscuri specifice,
cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alapteaza, ținerii,
precum și persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor
care le afectează în mod specific.
ART. 36
Angajatorii au obligația sa amenajeze
locurile de munca ținând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri
specifice.
CAP. VIII
Infracțiuni
ART. 37
(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile
legale de securitate și sănătate în munca de către persoana care avea
îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent
de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesională,
constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau
cu amenda.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a
produs consecințe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau
amenda.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârșită
din culpa se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar
fapta prevăzută la alin. (2) săvârșită din culpa se pedepsește cu închisoare de
la 6 luni la un an sau cu amenda.
ART. 38
(1) Nerespectarea de către orice persoana a
obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în
munca, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a
unui accident de munca sau de imbolnavire profesională, constituie infracțiune
și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a
produs consecințe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau
amenda.
(3) Dacă nerespectarea consta în repunerea
în funcțiune a instalațiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării
tuturor deficiențelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este
închisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) și (3)
săvârșite din culpa se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amenda, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârșită din culpa se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
CAP. IX
Contravenții
ART. 39
(1) Constituie contravenții faptele
săvârșite de angajatorii aflați în una dintre situațiile prevăzute de prezenta
lege.
(2) Constituie contravenție și se
sancționează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispozițiilor
art. 13 lit. b), c), p) și r).
(3) Constituie contravenție și se
sancționează cu amenda de la 3.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispozițiilor
art. 13 lit. n).
(4) Constituie contravenție și se
sancționează cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispozițiilor
art. 12 alin. (1) lit. a) și b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) și o), art. 20,
art. 29 alin. (1) lit. a) și ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie contravenție și se
sancționează cu amenda de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispozițiilor
art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) și (3), art. 13 lit. q) și s)
și ale art. 27 alin. (1) lit. a) și b).
(6) Constituie contravenții și se
sancționează cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispozițiilor art. 9 alin.
(1), ale art. 10 și 16;
b) încălcarea dispozițiilor art. 14, 15 și
ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie contravenție și se
sancționează cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea dispozițiilor
art. 11 alin. (2) și (4), ale art. 17, 19 și 21.
(8) Constituie contravenții și se
sancționează cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispozițiilor art. 12 alin.
(1) lit. c) și d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) și (6) și ale art. 36;
b) încălcarea dispozițiilor art. 34 alin.
(5).
(9) Constituie contravenție și se
sancționează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea
reglementărilor de securitate și sănătate în munca privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea,
manipularea sau utilizarea substanțelor ori preparatelor chimice periculoase și
a deșeurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei peste limitele
maxime admise a agenților chimici, fizici sau biologici, precum și
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în
funcțiune, parțială ori totală, a construcțiilor, echipamentelor de munca noi
sau reparate, precum și pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea și respectarea
documentațiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesita măsuri
speciale de siguranta;
e) folosirea surselor de foc deschis și
fumatul la locurile de munca unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin
electrocutare la executarea, exploatarea, întreținerea și repararea
instalațiilor și a echipamentelor electrice, precum și pentru prevenirea
efectelor electricitatii statice și ale descarcarilor atmosferice;
g) asigurarea și folosirea instalațiilor
electrice de construcție adecvate la locurile de munca unde exista pericole de
incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de
alimentare cu energie electrica a echipamentelor de munca;
i) transportul, manipularea și depozitarea
echipamentelor de munca, materialelor și produselor;
j) delimitarea, îngrădirea și semnalizarea
zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate și/sau de
sănătate la locul de munca;
l) asigurarea exploatării fără pericole a
recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalațiilor
mecanice sub presiune și a celor de ridicat, a conductelor prin care circula
fluide sub presiune și a altor asemenea echipamente de munca;
m) utilizarea, întreținerea, revizia și
repararea periodică a echipamentelor de munca;
n) asigurarea, marcarea și întreținerea
căilor de acces și de circulație;
o) asigurarea iluminatului de siguranta;
p) organizarea activității de păstrare,
întreținere și denocivizare a echipamentului individual de protecție;
q) întocmirea documentelor de urmărire a
parametrilor funcționali ai echipamentelor de munca și a rapoartelor de serviciu
pentru instalațiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare
miniera, execuția, exploatarea și întreținerea lucrărilor miniere, realizarea
și funcționarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificarii minelor din punctul
de vedere al emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de munca pentru
lucrul la înălțime, în spații închise și în condiții de izolare.
ART. 40
Constituie contravenție și se sancționează
cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile
externe a raportului semestrial de activitate.
ART. 41
Sancțiunile contravenționale prevăzute la
art. 39 alin. (2)-(9) și la art. 40 se aplica angajatorilor.
ART. 42
(1) Constatarea contravențiilor și
aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) și la art. 40 se fac de
către inspectorii de munca.
(2) Constatarea contravențiilor și
aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b)
se fac și de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătății
Publice și al unităților subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situații
care se încadrează în prevederile art. 37 și 38, inspectorii prevăzuți la alin.
(1) și (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente,
potrivit legii.
ART. 43
(1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) și
ale art. 40 se completează cu
dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achită pe loc sau
în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori,
după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii
prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancționat,
inspectorul de munca făcând mențiune despre aceasta posibilitate în
procesul-verbal.
ART. 44
Angajatorii răspund patrimonial, potrivit
legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau
bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin
prestațiile asigurărilor sociale de stat.
CAP. X
Autorități competente și instituții cu
atribuții în domeniu
ART. 45
(1) Ministerul Muncii, Solidarității
Sociale și Familiei este autoritatea competenta în domeniul securității și
sănătății în munca.
(2) Principalele atribuții ale Ministerului
Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în acest domeniu sunt următoarele:
a) elaborează politica și strategia
nationala în domeniul securității și sănătății în munca, în colaborare cu
Ministerul Sănătății Publice și prin consultarea cu alte instituții cu
atribuții în domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative în
vederea implementarii unitare a strategiei naționale și a acquis-ului comunitar
din domeniu;
c) avizează reglementările cu implicații în
domeniu inițiate de alte instituții, potrivit legii, și participa, după caz, la
elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează aplicarea legislației pe
baza datelor, a informațiilor și a propunerilor transmise de instituțiile
aflate în subordine sau coordonare, precum și ale celor cu care colaborează în
desfășurarea activității;
e) abiliteaza persoane juridice și fizice
pentru a presta servicii de protecție și prevenire în domeniul securității și
sănătății în munca, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face
referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaște, desemnează, notifica și
supraveghează laboratoare de încercări, precum și organisme din domeniul sau de
competenta, în condițiile legii;
g) coordonează, în colaborare cu Ministerul
Educației și Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes
național în domeniul securității și sănătății în munca;
h) organizează, împreună cu Ministerul
Educației și Cercetării, activitatea de pregătire generală și/sau de
specialitate în domeniul securității și sănătății în munca pentru instituțiile
de învățământ;
i) desfășoară activități de
informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează materiale de informare și
instruire, cum ar fi suporturi de curs, broșuri, pliante, afișe elaborate de
alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanței mesajelor
pe care acestea le conțin cu prevederile legislației în vigoare;
k) reprezintă statul în relațiile
internaționale din domeniul sau de competenta.
ART. 46
(1) Ministerul Sănătății Publice, ca organ
de specialitate al administrației publice centrale, este autoritatea centrala
în domeniul asistenței de sănătate publica.
(2) Ministerul Sănătății Publice
îndeplinește, în principal, următoarele atribuții în domeniul sănătății
lucrătorilor la locul de munca:
a) coordonează activitatea de medicina a
muncii la nivel național;
b) elaborează sau avizează reglementări
pentru protecția sănătății în relatie cu mediul de munca, pentru promovarea
sănătății la locul de munca, precum și pentru medicina muncii;
c) supraveghează starea de sănătate a
lucrătorilor;
d) asigura formarea și perfecționarea
profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează activitatea de cercetare,
declarare, înregistrare și evidenta a bolilor profesionale și a celor legate de
profesiune;
f) autorizeaza/avizează și controlează
calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de munca;
g) colaborează cu alte instituții implicate
în activități cu impact asupra sănătății lucrătorilor;
h) îndeplinește și alte atribuții, conform
competentelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.
ART. 47
(1) Inspecția Muncii reprezintă autoritatea
competenta în ceea ce privește controlul aplicării legislației referitoare la
securitatea și sănătatea în munca.
(2) Instituția prevăzută la alin. (1)
controlează modul în care se aplica legislația nationala din domeniul
securității și sănătății în munca la toate persoanele fizice și juridice din
sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepția celor prevăzute la art.
50 alin. (1) și (2), și are, în principal, următoarele atribuții:
a) controlează realizarea programelor de
prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicita măsurători și determinări,
examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora,
pentru clarificarea unor evenimente sau situații de pericol;
c) dispune sistarea activității sau
scoaterea din funcțiune a echipamentelor de munca, în cazul în care constata o
stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională
și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform
competentelor, avizează cercetarea, stabilește sau confirma caracterul
accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul
Național de Statistica și cu celelalte instituții implicate, după caz, sistemul
de raportare și evidenta a accidentelor de munca și a incidentelor, iar, în
colaborare cu Ministerul Sănătății Publice, sistemul de raportare a bolilor
profesionale sau legate de profesie;
f) analizează activitatea serviciilor
externe prevăzute la art. 8 alin. (4) și propune retragerea abilitarii, după
caz;
g) raportează Ministerului Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei situațiile deosebite care necesita îmbunătățirea
reglementărilor din domeniul securității și sănătății în munca;
h) furnizează informații celor interesați
despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislației din domeniul
securității și sănătății în munca.
ART. 48
(1) Asiguratorul, stabilit de lege,
reprezintă autoritatea competenta în domeniul asigurării pentru accidente de
munca și boli profesionale.
(2) Instituția prevăzută la alin. (1) are
atribuții pentru:
a) sprijinirea activității de prevenire în
domeniul securității și sănătății în munca a angajatorilor;
b) reabilitarea medicală și, după caz,
psihologică, precum și compensarea victimelor accidentelor de munca și ale
bolilor profesionale;
c) raportarea către Ministerul Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei a situațiilor deosebite care necesita
îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și sănătății în munca.
ART. 49
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare
pentru Protecția Muncii fundamentează științific măsurile de imbunatatire a
activității de securitate și sănătate în munca și promovează politica stabilită
pentru acest domeniu.
ART. 50
(1) Ministerul Apărării Naționale,
structurile militare și structurile în care isi desfășoară activitatea
funcționari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor, Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului
Justiției, Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe,
Serviciul de Protecție și Paza, Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum
și Comisia Nationala pentru Controlul Activităților Nucleare organizează,
coordonează și controlează activitatea de securitate și sănătate în munca din
unitățile lor, prin serviciile de prevenire și protecție create sau desemnate
de către aceste instituții, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea și evidenta
accidentelor de munca și a bolilor profesionale produse în unitățile din
subordinea instituțiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele
proprii ale acestora.
(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) pot
elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea
celor existente la nivel național.
CAP. XI
Dispoziții finale
ART. 51
(1) Se aproba prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,
următoarele acte normative:
a) normele metodologice de aplicare a
prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor specifice
referitoare la securitatea și sănătatea în munca.
(2) În aplicarea prevederilor prezentei
legi, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va elabora proiecte
de acte normative necesare implementarii și/sau adaptării situațiilor existente
la cerințele prezentei legi.
ART. 52
(1) Activitățile de interes național în
domeniul securității și sănătății în munca și sursele de acoperire a
cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aproba prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și
Familiei.
(2) Activitățile de interes național
privind cercetarea științifică în domeniul securității și sănătății în munca se
finanțează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.
ART. 53
(1) Prezenta lege intra în vigoare la data
de 1 octombrie 2006.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei
legi se abroga Legea protecției muncii nr.
90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat
nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea și
întreținerea instalațiilor, utilajelor și mașinilor, întărirea ordinii și
disciplinei în munca în unitățile cu foc continuu sau care au instalații cu
grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea
I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum și orice alte dispoziții contrare.
*
Prezenta lege transpune Directiva
Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea
îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de munca,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 183/1989.
Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI
DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
București, 14 iulie 2006.
Nr. 319.
-------